👉 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚𝐦 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐚 𝐝𝐨𝐮𝐚 𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐢 𝐚𝐬𝐭𝐚𝐳𝐢 𝐯𝐨𝐦 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐢𝐧 𝐦𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮.

🟣 A cincea fericire, fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire. În această icoană îl vedem pe fericitul nostru episcop Anton Durcovici aplecându-se, asemenea Învățătorului său divin, pentru a-i spăla piciorul unui enoriaș, oricare ar fi el, într-un lighean cu apă. Privind această imagine ne ducem cu gândul la acea duminică de 14 aprilie 1948, când întreaga curte a catedralei noastre era înțesată de lume (un ac n-ar fi căzut jos, după o mărturie a unei persoane prezente la acest eveniment) așteptând venirea Episcopului Anton Durcovici, consacrat la București pe 5 aprilie 1948, iar acum pentru „luarea în posesie” spre păstorire a întregii dieceze de Iași.

✍️ Și-n aceste momente emoționante când întregul grup de preoți împreună cu episcopul Anton Durcovici au pășit în curtea catedralei, un glas puternic s-a ridicat deasupra celorlalte glasuri și a strigat chiar:

🗣 – Bine-ai venit, Stăpâne!…
Acest strigăt era strigătul și ruga întregii Moldove care suferea de șase luni din lipsă de păstor.
Timp de câteva secunde s-a așternut o tăcere aproape nefirească.
Episcopul Anton a ridicat privirea, l-a privit pe omul respectiv, a zâmbit și și-a continuat drumul în catedrală.
În prima sa predică, influențat și de această întâmplare a spus:
– Iubiți credincioși, am venit ca păstor în această catedrală ca să slujesc și nu să fiu slujit.
Și tot mandatul său de un an și două luni de zile a fost unul de slujire, de povățuire, de încurajare.
El știa mai mult decât noi toți, prin ce vremuri tulburi trebuia să treacă biserica. Era după război, comuniștii acaparaseră toată puterea și făceau presiuni și la episcopul Durcovici de a rupe orice legătură cu Sfântul Părinte Papa. Bineînțeles Preasfințitul Anton a refuzat, asumându-și toate riscurile. I-a înfruntat de multe ori fățiș. Neuitate-i rămân cuvintele de la o predică în dieceză :
– Iubiți credincioși, aveți mare grijă, vremurile sunt foarte grele, dar indiferent cât de greu vă va fi să nu aveți niciodată credință de vânzare.
Și primul care nu a avut credință de vânzare a fost păstorul diecezei de Iași, episcopul Anton.
Slujind cu milostivire, preocupat de întreaga dieceză de a primi hrana sacramentelor, iubindu-i pe toți cu dragoste de tată, a acceptat în final jertfa supremă.

🟣 Cea de-a șasea fericire, fericiți cei curați cu inima căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu, ni-l prezintă pe episcopul nostru Anton care ne arată o inimă învăluită în lumină. De unde vine această lumină nu e greu de ghicit. În partea superioară a icoanei descoperim Inima Preasfântă a lui Isus înconjurată de o coroană de spini. De aici, din rănile nenumărate de nimeni, care au străpuns-o fără milă, lumina și-a găsit adăpost zilnic în inima preasfințitului nostru.

🙏 Îndrăgostit iremediabil de Maestrul său, l-a urmat pe calea ce urca mereu spre împlinirea misiunii. Inima episcopului nostru era unită în permanent, prin rugăciune, adorație și meditație, de Inima Preasfântă a lui Isus. De foarte multe ori era descoperit, la ore târzii din noapte de secretarul său, în Capela de Adorație de la Episcopie întins la podea cu fața în jos. Puterea și lumina acestei inimi veneau, iată, din întâlnirea zilnică produsă de rugă și contemplație.
Această inimă a continuat să lumineze pe cât mai mulți și va continua s-o facă, mai ales din 2014 și până la sfârșitul veacurilor, nemijlocit, neîmpărțit, nețărmurit.

🟣 Cea de-a șaptea fericire, fericiți făcătorii de pace pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu, are o reprezentare foarte interesantă.
Sunt mâini întinse spre semeni, printre ele se află și cea a fericitului nostru Anton, pentru a îmbrățișa, a ajuta, a ridica, a susține pe cel care are nevoie de îmbrățișare, ajutor, cărare și îndrumare. Mâini de pe toate meridianele „și-au dat mâna” în dorința neostoită de nimic și nimeni de a făuri pacea.
Toate acestea sunt văzute de Dumnezeu Tatăl (ochiul deschis încadrat de un triunghi echilateral, în partea de sus a icoanei, vorbește de la sine despre privire, ajutor și rod care vine din Trinitate) ce nu rămâne spectator, dar Îl trimite pe Duhul Sfânt (sugestivă imaginea porumbelului alb cu ramura de măslin în cioc) pentru a binecuvânta toate aceste eforturi, încercări și mai ales întâlniri dintre semeni.

🙏 Atâta timp cât vor fi pe lume mâini întinse pentru dăruire, pacea va dăinui în locurile și inimile disponibile pentru împărtășire și comuniune.
Duhul Sfânt face să coboare peste aceste mâini (una dintre ele, cu siguranță, este a preasfințitului nostru Durcovici) „cascade” de lumină. Nimic nu rămâne nerăsplătit!
Dumnezeu binecuvântează și dăruiește nemăsurat tot ce este mai bun pentru toți fiii Săi.

🟣 Cea de-a opta fericire, fericiți cei persecutați pentru dreptate, pentru că a lor este împărăția cerurilor, ni-l prezintă pe episcopul nostru martir Anton Durcovici în închisoare, în genunchi, dar cu mâinile ridicate implorând sprijin și ajutor pentru turma încredințată.
Mâinile sunt încătușate, dar palmele deschise spre cer au o forță nebănuită, încât o bucată din zid se prăbușește, prin deschizătura creată cerul coboară deasupra celulei, iar dintr-un nor Crucea Mântuitorului scânteiază într-o aureolă divină.
Încrederea și speranța în puterea rugăciunii și a exemplului dat de Divinul Învățător, îi dăruiesc celui întemnițat încrederea că se află pe drumul cel bun, drumul mântuirii.
Oricât de greu i-a fost în închisoare, oricâte umilințe a îndurat, episcopul Anton nu s-a dezis niciodată de Maestrul Său, Isus Cristos!

🙏 Întreaga putere și răbdare și-au avut izvorul în rugăciunea inimii curate, în bucuria venită din slujire, în dorința de a-i aduce pe cât mai mulți alături de Fiul lui Dumnezeu.

➡️𝐂𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐩𝐭 „𝐢𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞” 𝐚𝐥𝐞 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐨𝐫 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐢 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐯𝐞𝐚𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐥𝐞𝐫𝐢𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐜𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚 𝐌𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐮𝐥, 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐩𝐚𝐬𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐞𝐜𝐞𝐳𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐚𝐬𝐢, 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧 𝐃𝐮𝐫𝐜𝐨𝐯𝐢𝐜𝐢, 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭, 𝐜𝐞-𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐮𝐭 𝐬𝐢 𝐜𝐮𝐦 𝐚 𝐠𝐚𝐧𝐝𝐢𝐭 𝐦𝐚𝐧𝐭𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐮𝐫𝐦𝐚 𝐢𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥 𝐕𝐢𝐞𝐭𝐢𝐢, 𝐈𝐬𝐮𝐬 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨𝐬!

➡️Vom continua…

🖼 Mulțumim Ansamblul Muzeal Catolic Iași și domnului Emil Bejan pentru colaborare!