horpaz

👉 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮ă𝐦 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐌𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧 𝐃𝐮𝐫𝐜𝐨𝐯𝐢𝐜𝐢 ș𝐢 𝐚𝐬𝐭ă𝐳𝐢 𝐯𝐨𝐦 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 „𝐅𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐫𝐢”.

Pe cei opt stâlpi se află opt icoane sugestive ce vorbesc despre Fericirile proclamate de Domnul Nostru, Isus Cristos, în Evanghelia după Matei, capitolul 5. De ce s-a pus accent pe aceste fericiri? Pentru că Preasfințitul nostru, Anton Durcovici le avea „puse la inimă”.

A și predicat de multe ori despre ele și le recomandă, celor mai plini de zel în credință, să se regăsească în aceste fericiri. În caz contrar ar trebui mărturisit la spovadă. El însuși lupta zilnic pentru a se regăsi în aceste fericiri.

𝐂𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐩𝐭 𝐢𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐢𝐧𝐞.

În prima fericire, fericiți cei săraci cu duhul căci a lor este Împărăția cerurilor.

Pictorul Paul Blânda ne prezintă un grup de copii de pe toate meridianele pământului (de rase diferite) care sunt cu mâinile deschise pentru că primesc lumina ne’nserată coborâtă din cer de la Tatăl. În partea superioară a icoanei se vede o lumină imensă înconjurată de ființe luminoase care dansează, se bucură de tot ce li se-ntâmplă. Copii toți primesc porția de lumină necesară vieții. Ei vor fi mereu dependenți de Tatăl, săraci în duh. Însuși Isus ne spună că până nu vom fi asemenea pruncilor nu vom intra în Împărăția cerurilor. Anton Durcovici este unul dintre acești copii, oricare ar fi el.

A doua fericire, fericiți cei ce plâng căci ei vor fi mângâiați, ni-l prezintă pe Episcopul Anton Durcovici în rugăciune având o lacrimă ce stă să cadă din ochiul stâng.

Este înconjurat, la stânga și la dreapta de spinii comunismului, spini care se ridică până la cer. Rugăciunea și plânsul Fericitului nostru sunt răsplătite de Tatăl Nostru cu o binecuvântare, o mână întinsă, ce face să înverzească de sus în jos toți acești spini. Chiar dacă au făcut multe rele, chiar dacă s-au pierdut multe vieți, jertfa și chinul celor ce strigau după ajutor, au avut ecou în Inima Tatălui nostru milostiv. Nici o suferință nu rămâne fără rod. Plânsul Fericitului Anton Durcovici va rodi până la sfârșitul veacurilor credință, speranță și iubire.

A treia fericire, fericiți cei blânzi căci ei vor moșteni pământul.

În această icoană observăm mielul, cel mai blând animal de pe pământ, în dublă ipostază. La baza icoanei vom descoperi mielul legat, așezat pe altar pentru a fi sacrificat, iar în partea superioară avem un miel ce poartă steagul victoriei vieții asupra morții. Din postura de păstor al Diecezei de Iași, Anton Durcovici a înțeles că este nevoie de sacrificiu, de jertfa supremă. De altfel, nu-i întâmplător alegerea mielului pe sigla episcopală a preasfințitului nostru. Moștenirea lăsată de Fericitul Anton se numește CREDINȚĂ!

A patra fericire, fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate căci ei se vor sătura.

Da, cea de-a patra icoană e mai mult decât sugestivă, chipul fericitului Anton are în față o cruce luminată și o pâine nefrântă. Foamea și setea preasfințitului a fost întotdeauna, de-a lungul vieții sale și în mod cu totul special în ultimii doi ani din această viață, a fost pentru lumina ce izvorăște întotdeauna dintr-o inimă străpunsă de suliță, într-o zi de vineri, pe un munte Golgota, Inima Preasfântă a lui Isus.

Cu prețul acestei jertfe supreme au fost și sunt salvate în continuare mii de oameni ce-l caută pe Dumnezeu.

Anton Durcovici a înțeles înaintea tuturor că fără martiri biserica nu va merge mai departe și atunci, în taina inimii sale s-a oferit cu toată dragostea spunându-i Părintelui ceresc: