😇Astăzi am avut parte de o nouă întâlnire reușită!
Astăzi am avut parte de o nouă întâlnire reușită. După ce ne-am încălzit cu câteva bansuri și am avut un timp de cunoaștere cu noii participanți, ne-am îndreptat toată atenția către cateheză. Tema acesteia a fost dedicată sfinților.
În continuare ne-am reamintit de Fericitul Carlo Acutis , „un model de sfințenie al erei digitale”. Am reflectat asupra acțiunilor sale binefăcătoare care au reprezentat (și continuă să o facă) materializarea dragostei speciale pe care o avea pentru Euharistie.
Nu am uitat nici de atelierul de creație, pentru care am observat multă nerăbdare, și ne-am concentrat asupra confecționării unor felinare- mici surse de lumină care să ne amintească de momentele petrecute împreună.
Cu toții ne-am bucurat de clipe minunate!