Biserica celebrează Solemnitatea Preasfânta Inimă a lui Isus.
Biserica celebrează Solemnitatea Preasfânta Inimă a lui Isus și, totodată, este Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor. În această zi, în mod deosebit, suntem îndemnaţi să-i purtăm în gând de rugăciune pe Păstorii noștri.
Preabunule Isuse, Mântuitorul neamului omenesc, priveşte spre noi, care îngenunchem cu smerenie înaintea altarului tău. Suntem ai tăi, voim să fim ai tăi şi ca să fim mai strâns uniţi cu tine, astăzi fiecare dintre noi se consfinţeşte de bunăvoie Inimii tale preasfinte.
Mulţi nu te-au cunoscut niciodată, mulţi au dispreţuit poruncile tale şi s-au lepădat de tine. Fie-ţi milă şi de unii şi de alţii şi atrage-i pe toţi la Inima ta preasfântă.
Doamne, fii regele nu numai al credincioşilor care nu s-au îndepărtat niciodată de tine, ci şi al fiilor rătăciţi, care te-au părăsit. Fă-i să se întoarcă în curând la casa părintească, pentru a nu pieri de lipsă şi de foame.
Fii regele acelora pe care i-au înşelat părerile greşite şi al acelora pe care i-a dezbinat neunirea. Cheamă-i la limanul adevărului şi al unirii în credinţă, ca în curând să nu fie decât o singură turmă şi un singur păstor.
Dă Doamne, Bisericii tale, libertate sigură şi fără piedici. Dă tuturor popoarelor liniştea bunei orânduiri şi fă ca de la un capăt la altul al pământului să răsune un singur glas: „Lăudată să fie dumnezeiasca Inimă a lui Isus, care ne-a dobândit mântuirea! Ei să-i aducem slavă şi cinste în vecii vecilor.” Amin.
Isuse cu inima blândă și smerită,
fă inima noastră asemenea cu Inima Ta!